A doua ediție de festivALL, repetiție generală pentru viața de student la UB

Promovăm excelența. Susținem educația și știința

A doua ediție de festivALL, repetiție generală pentru viața de student la UB

Pe 8 și 9 mai 2026, festivALL UB 2.0 a revenit în Grădina Botanică „Dimitrie Brandza” a Universității din București și a arătat celor peste 6.000 de participanți că experiența de festivALLier depășește ideea unui simplu „eveniment universitar”, punându-le la dispoziție un weekend întreg pentru a descoperi că a fi student la UB este, mai întâi de toate, o stare de spirit.

festivALL UB 2.0 a fost organizat de Direcția Comunicare și Relații Publice, în parteneriat cu Fundația „Virtute et Sapientia”, care alături de alți parteneri, s-a numărat printre susținătorii care a contribuit la succesul evenimentului, pariind pe o viziune diferită: aceea de a transforma orientarea în carieră într-o experiență relaxată, unde toate întrebările primesc răspunsuri la o cafea, în fața standurilor, în timpul unui treasure hunt sau în fața scenei, cu muzică în fundal.

Ce a făcut festivALL UB 2.0 să fie memorabil:

  • Cei peste 6.000 de participanți din toate colțurile… Europei – Unii au venit de la peste 600 km distanță, din Arad și Zalău, iar alții au zburat din Londra, Amsterdam sau Bruxelles pentru a vedea cum se simte viața la Universitatea din București.
  • Inventivitatea reprezentanților celor 20 de facultăți – Fiecare stand a avut elemente atractive pentru curioși – de la robotul EDIS al Facultății de Administrație și Afaceri, la drona Facultății de Geografie sau la cortul de refugiați adus de Facultatea de Sociologie și Asistență Socială.
  • Dialoguri fără filtru – În zona de meet & greet s-a vorbit despre realitățile studenției: oportunități de viitor, despre cum supraviețuiești primului examen din sesiune sau despre ce înseamnă să fii parte dintr-o Alianță europeană ca CIVIS.

Efortul colectiv de organizare a urmărit ca Universitatea din București să nu mai pară un concept abstract, iar detalii precum reducerea de 20% oferită la toate titlurile online de cei de la Cărturești, carnețelele cu supereroii UB,  stickerele și semnele de carte au fost felul nostru de a le arăta tinerilor că aici vocea lor contează.

„Am plecat cu senzația că (…) facultatea nu e ceva intimidant” a spus Mara, elevă în clasa a XI-a. Aceasta este, până la urmă, miza festivALL: să le arătăm viitorilor studenți că locul lor este aici, la Universitatea din inima Bucureștiului.

festivALL UB 2.0 a fost rezultatul unei colaborări strânse între Direcția Comunicare și Relații Publice a UB și o rețea de parteneri dedicați viitorului în educație. Suntem mândri că, din rolul de partener, am susținut organizarea acestei ediții, alături de Kaufland România și AQUA Carpatica. Mulțumim, de asemenea, pentru viziune și implicare prietenilor de la Cărturești, The Institute, Europuls și Agenția Împreună, care au contribuit la transformarea acestui eveniment într-o experiență memorabilă pentru mii de tineri.

 

Sari la conținut