Completați #formularul230 pentru Fundația „Virtute et Sapientia” a Universității din București și sprijiniți noile generații de elevi SEED

Completați #formularul230 pentru Fundația „Virtute et Sapientia” a Universității din București și sprijiniți noile generații de elevi SEED

Din dorința de a contribui la o mai puternică implicare a comunității academice și a partenerilor în dezvoltarea educației și a formării generațiilor de tineri, Universitatea din București a lansat, în 2021, Fundația „Virtute et Sapientia” și programul UB SEED | Sprijin Educațional pentru Elevii Defavorizați.

Pornite de la premisa că lipsurile de natură materială îi împiedică pe mulți tineri să-și continue studiile și să-și atingă adevăratul potențial, aceste proiecte își propun să vină cu soluții concrete pentru a preveni abandonul școlar în cazul cât mai multor elevi.

„Dincolo de responsabilitatea pe care o avem cu toții pentru formarea generațiilor viitoare, considerăm aceste două inițiative drept o oportunitate de a reconfirma rolul Universității din București în societate și de a veni în sprijinul unor categorii de tineri cu posibilități materiale reduse”, este mesajul transmis de către reprezentanții Fundației UB.

Astfel, prin programul UB SEED | Sprijin Educațional pentru Elevii Defavorizați, Fundația „Virtute et Sapientia” a Universității din București oferă tuturor salariaților posibilitatea de a contribui și de a veni în sprijinul unor elevi proveniți din medii defavorizate prin redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit. Redirecționarea procentului se realizează prin completarea Formularului 230 (în cazul impozitului pentru salarii), pe care îl puteți descărca de aici.

Pași pentru redirecționarea a 3,5% din impozitul pe venit:

1. Descărcați Formularul 230 și completați-l cu datele dvs.

2. Formularele completate pot fi scanate și transmise la adresa de mail contact.seed@unibuc.ro. Formularele scanate ne pot fi transmise până pe 21 mai 2024. Ulterior, veți fi contactat de către ANAF pentru a confirma că vreți să redirecționați către noi impozitul dvs. pe venit.

3. Dacă nu doriți să-l depuneți online, formularul poate fi transmis prin poștă la administrația financiară de care aparțineți, până pe 25 mai 2024.

Despre Fundația UB și programul UB SEED | Sprijin Educațional pentru Elevii Defavorizați

Fundația „Virtute et Sapientia” a Universității din București își propune să susțină și să promoveze valorile educației și științei prin inițierea de proiecte și activități care să valorifice capacitățile didactice, de cercetare și implicare socială ale comunității academice a Universității din București.

Astfel, printre activitățile sale, fundația urmărește să inițieze proiecte, programe, evenimente de responsabilitate socială destinate comunităților locale, grupurilor și persoanelor aflate în nevoie; să organizeze şi deruleze congrese, conferinţe, sesiuni de comunicări, colocvii, simpozioane, workshopuri şi şcoli de vară și să contribuie la realizarea de materiale educative şi ştiinţifice. Mai multe detalii cu privire la Fundația UB pot fi accesate aici.

UB SEED | Sprijin Educațional pentru Elevii Defavorizați are ca obiectiv susținerea elevilor cu potențial începând cu clasa a VII-a și până la admiterea la facultate: elevi proveniți din familii cu venituri mici aflate în medii defavorizate, pentru care mediul socio-economic reprezintă o amenințare la adresa continuării educației și formării lor. Proiectul este derulat în parteneriat cu Consiliul Național al Elevilor, Agenția „Împreună” și World Vision România. Mai multe detalii cu privire la proiectul UB SEED | Sprijin Educațional pentru Elevii Defavorizați pot fi accesate aici.

Sari la conținut