O nouă generație de elevi SEED beneficiază de sprijin și de materiale educaționale pentru anul școlar 2023-2024

În anul școlar 2023-2024, Fundația „Virtute et Sapientia” a Universității din București (UB), prin programul Sprijin Educațional pentru Elevii Defavorizați (SEED), susține a treia generație de elevi proveniți atât din București, cât și din alte alte județe ale țării: Ilfov, Vrancea, Olt, Cluj și Neamț.
Astfel, cu sprijinul partenerilor Fundației „Virtute et Sapientia” a Universității din București, cei 30 de elevi SEED din ultima serie au primit, la început de an școlar, ghiozdane și rechizite noi. Pe lângă acestea, elevii mai mari au primit burse anuale, laptopuri, imprimante, căști wireless, diverse culegeri și cărți precum și cazare gratuită în căminele UB. Acțiunile au fost primite cu mare bucurie și entuziasm de către elevii SEED. Acestea se adaugă sprijinului constant oferit de profesorii, mentorii și coordonatorii de activități din cadrul UB în pregătirea pentru disciplinele de la Evaluarea Națională. Aceștia îi vor ajuta să își descopere potențialul maxim și îi vor motiva să aibă un progres constant pe parcursul anului școlar, față de evaluarea inițială realizată la intrarea în acest program.
Sâmbătă, 30 septembrie 2023, a avut loc deschiderea oficială a programului SEED pentru cea de-a III-a serie de elevi, a Fundației „Virtute et Sapientia” a Universității din București. La întâlnirea online au participat toți elevii din cele 3 serii de program, membri din conducerea UB, coordonatorii activităților, profesori, mentori și alți voluntari.
,,Mesajul meu merge către copiii mai mari din SEED, cei care ați trecut acum clasa a IX-a și a X-a: accentul va fi pus pe atelierele de dezvoltare personală coordonate de domnul Marian Crăciun și Georgiana Ioniță. Dacă doriți să performați într-o anumită disciplină, puteți face acest lucru alături de noi”, a remarcat prof. univ. dr. Magdalena Iordache-Platis, prorector pentru Managementul calității, Responsabilitate socială și Relația cu partenerii sociali al Universității din București.
Evenimentul de lansare a fost unul dinamic, fiind încurajată interacțiunea dintre elevii primelor serii și cei din cea de-a treia generație. De asemenea, elevii au avut oportunitatea de a interacționa cu viitorii mentori care îi vor ghida pe parcursul acestui an școlar.
,,Acest moment de întâlnire înseamnă foarte mult, întâlnirea cu voi, dragi elevi. Suntem profesori, studenți, care ne-am dorit să fim implicați alături de elevi tocmai ca să privim în perspectivă, în viitor cu foarte multă încredere în voi”, a adăugat conf. univ. dr. Laura Ciolan, cadru didactic la Facultatea de Psihologie și Științele Educației a UB.
De asemenea, în cadrul acțiunilor din program sunt implicați și membrii Biroului Incluziune, Echitate și Egalitate de Șanse, alături de voluntari din cadrul Fundației. Aceștia, pe lângă activitățile de suport oferite studenților UB, se ocupă și de dimensiunea administrativă a unor activități destinate elevilor (acordarea burselor, oferirea pachetelor de sărbători și alte ocazii, selecția elevilor eligibili pentru program etc.).
,,Cei 28 de elevi din prima serie au obținut note foarte bune de sfârșit de an școlar. A doua serie de elevi SEED (26 de elevi) a obținut rezultate foarte bune la Evaluarea Națională, mai mult de jumătate dintre mediile elevilor fiind de peste 8,50. Celor din seria trei țin să le urez bun venit printre noi și sunt sigur că va fi totul foarte bine și că vor fi implicați”, afirmă Liviu Nițu, șeful Biroului Incluziune, Echitate și Egalitate de Șanse al UB.
Cum te poți alătura acestui demers
Fundația „Virtute et Sapientia” a Universității din București, susține și să promovează valorile educației și științei prin inițierea de proiecte și activități care să valorifice capacitățile didactice, de cercetare și implicare socială ale comunității academice a Universității din București.
Mai multe detalii cu privire la programul SEED – Sprijin Educațional pentru Elevii Defavorizați pot fi obținute la adresa de e-mail contact.seed@unibuc.ro sau pe site-ul https://fundatia.unibuc.ro/
Programul SEED – Sprijin Educațional pentru Elevii Defavorizați reprezintă o inițiativă a Fundației „Virtute et Sapientia” a Universității din București derulată în parteneriat cu Consiliul Național al Elevilor și cu Agenția de Dezvoltare Comunitară „Împreună”. Elevii acceptați în programul UB SEED beneficiază timp de 5 ani școlari de cursuri online, activități / evenimente, mentorat, sprijin material și / sau financiar.
Fundația „Virtute et Sapientia” a Universității din București selectează elevii, pregătește mentorii, stabilește activitățile și oferă cursuri de pregătire. Toate acestea sunt construite într-un cadru flexibil, astfel încât elevii să beneficieze de sprijinul voluntarilor implicați și să înregistreze un real progres educațional și în direcția dezvoltării personale.